Alin Petrache, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a anunțat în cadrul Galei Rugby-ului românesc perspective sumbre pentru România în vederea participării la ediția 2016 a Jocurilor Olimpice, de la Rio, care va debuta pe 5 august anul viitor.
„Discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții federațiilor ne-au arătat că nu putem veni acasă de la Rio cu mai mult de 6-8 medalii și că nu putem avea acolo mai mult de 50-60, poate 70 de sportivi. Sper totuși ca la finalul calificărilor pentru Rio 2016 să ne bucurăm de cât mai mulți sportivi participanți, însă eu nu pot fi mulțumit nici dacă vom participa cu 150 de sportivi la Jocurile Olimpice„, a punctat fostul președinte al FR Rugby, ales succesor al lui Octavian Morariu la șefia COSR într-o luptă directă cu Octavian Bellu și Elisabeta Lipă, la jumătatea anului 2014, potrivit Agerpres.
Cum a fost reprezentată România după 1990 la Jocurile Olimpice, din punct de vedere numeric
Tenisul este văzut de Alin Petrache drept disciplina care poate salva parțial bilanțul României la Rio 2016. „Sporturile tradiționale trec printr-o perioadă mai grea, sper să iasă la liman și să calificăm într-un final echipa națională feminină, dar și pe cea masculină la gimnastică, dar și medaliata noastră barcă de 8+1 de la canotaj. Cred însă că surprizele pentru noi vor veni de la alte sporturi. Cred că federația de tenis ne va aduce surprize la Rio, pentru că avem dublu feminin, dublu masculin, dublu mixt… și acestea vor aduce rezultate„, a analizat președintele COSR.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER